Materiale de la autori

 

Dacă vă vine greu să triiteţi materialele pe adresa redacţiei, sunteti invitaţi să postaţi aici noutăţi, mai ales poezie – cu numele real şi un scurt CV.

Vă mulţumesc şi vă aştept,
Viorela Codreanu Tiron

 

 

PENTRU UN ÎNCEPUT DE REFORMĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

Către domnul Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România

Domnule Președinte,

După cum știți, Apelul semnat la sfârșitul lunii ianuarie de mai mulți scriitori, jurnaliști și oameni de cultură, prilejuit de acordarea Premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, a generat o serie de reacții și ecouri. Dincolo de atitudinile și pozițiile exprimate cu privire la acest subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate de funcționarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părțile implicate în producerea, publicarea și promovarea literaturii române a prezentului. Nicio dezbatere de idei, nicio decizie luată în urma unor confruntări fertile de opinii, nicio viziune coerentă, niciun proiect sistemic ce ar putea privi funcționarea în anii următori nu vin astăzi din partea factorilor decidenți în USR.

 

În esență, credem că toate aceste probleme sunt legate de faptul că Uniunea nu a trecut până în momentul de față printr-un proces de reformă, perpetuând o serie de sechele și inerții moștenite din mandatele anterioare sau chiar din perioada comunistă. Din acest motiv, fără a avea pretenția de a acoperi toate problemele actuale ale USR, Grupul pentru Reforma USR, la care au aderat peste 70 de scriitori activi: prozatori, critici, poeți, dramaturgi, membri și nemembri ai Uniunii (aceștia din urmă fiind potențiali candidați la statutul de membru, cu condiția ca USR să redevină o organizație coerentă care îi poate reprezenta în lumea actuală), vă adresează o suită de propuneri pentru un început de reformă reală a Uniunii Scriitorilor:

 

1. Pentru a evita pe viitor ipostazele controversate precum acelea în care s-a aflat dl Gabriel Chifu de-a lungul ultimilor ani (în dubla sa calitate de Vicepreședinte al USR și de premiant constant al Uniunii), propunem includerea în Statutul USR a situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese – aspecte profund nocive ale vieții literare, care facilitează apariția unor fenomene precum traficul de autoritate sau corupția (mita mascată sub formă de premii, finanțări sau alte recompense). În mod concret, vă propunem ca, prin Statut, toate persoanele aflate în conducerea USR (președinte, vicepreședinți, membrii CD, membrii CUSR, președinții filialelor, membrii Comitetelor de Conducere ale filialelor – ultimii fiind persoanele care numesc juriile filialelor) să fie exceptate, pe perioada desfășurării mandatului, de la posibilitatea de a primi vreun premiu acordat fie în mod direct de către USR, fie în cadrul evenimentelor patronate de USR.

 

2. În această ordine de idei, considerăm că este firească și necesară o revenire la prevederea, abrogată la Întrunirea Comitetului Director al USR din 14 decembrie 2012 (http://www.uniuneascriitorilor.ro/19-12-2012-intrunirea-comitetului…), conform căreia un președinte al Uniunii Scriitorilor nu poate ocupa această funcție decât pe parcursul a două mandate. Practica ne arată că un număr nelimitat de mandate pentru conducerea unei instituții nu este de natură să întărească mecanismul democratic de decizie.

 

3. După cum bine știți, pe data de 3 decembrie 2014, Camera Deputaților a adoptat Legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România (http://www.uniuneascriitorilor.ro/10-12-2014-legea-pentru-subventio…), care așteaptă acum promulgarea din partea Președintelui României. În varianta adoptată, legea prevede că „revistele uniunilor de creatori din România […], precum şi alte reviste şi publicaţii culturale vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, cu suma de minimum 4500 mii lei, sumă indexabilă anual.” Întrucât e de estimat că, la fel ca în anii anteriori, Uniunii Scriitorilor din România îi va reveni cea mai mare parte din suma de „minimum 4500 mii lei” (4.500.000 de lei „noi”, adică în jur de 1.000.000 de euro), iar acești bani provin din fonduri publice, considerăm că sunt de maximă importanță corectitudinea și transparența modului de distribuire a acestor fonduri către revistele de cultură reprezentative. În plus, recenta apariție pe agenda publică a polemicii legate de noua lege a timbrului literar, care a stârnit controverse și dezbateri aprinse și risca să creeze un nou hiatus între scriitori, edituri și publicul cititor, obligă Uniunea Scriitorilor să se responsabilizeze, procedând la transparentizarea proceselor prin care banii pe care USR îi gestionează ajung să fie folosiți ca o investiție reală în cultura vie și în proiecte publicistice care au legătură cu stricta actualitate literară. În acest sens, vă propunem:

 

(a) elaborarea unei proceduri riguroase și transparente de împărțire a fondurilor către revistele solicitante;

(b) evaluarea solicitărilor pe baza unor dosare de aplicație (eventual, după modelul unor competiții de tradiție în România, precum aceea organizată de AFCN);

(c) ierarhizarea cererilor de către o comisie independentă, ai cărei membri să aibă experiență de evaluatori și din care să nu facă parte persoanele cu funcție de conducere în USR, angajați ai revistelor care solicită finanțare sau orice altă persoană cu interes patrimonial în distribuirea fondurilor. Ni s-ar părea obscen, de pildă, ca o persoană care lucrează sau colaborează constant la o revistă care apare sub egida USR să decidă ce sumă i s-ar cuveni respectivei reviste.

 

4. Problema transparenței se ridică și în cazul admiterii de noi membri în Uniune. În acest sens, e simptomatică (și, nu mai puțin, bizară) decizia Consiliului USR din data de 17 noiembrie 2014, când, pe lângă cei 80 de membri validați la propunerea Comisiei de Validare, „au devenit membri” ai USR nu mai puțin de 240 de stagiari (http://www.uniuneascriitorilor.ro/21-11-2014-comunicat-2/). Altfel spus, pe durata unui singur an, USR, care număra anterior aproximativ 2400 de membri, și-a sporit numărul de membri cu 13%! Dincolo de faptul că o asemenea inflație de noi membri ridică serioase semne de întrebare cu privire la nivelul profesional al Uniunii în ansamblul ei, considerăm că problema trebuie clarificată și sub aspect procedural. Astfel, potrivit noului Statut (v. în special Anexa 2: Regulamentul Comisiei de Validare), adoptat în primăvara anului 2013, statutul de membru (titular) în USR se obține doar pe bază de dosar și prin decizie a Comisiei de Validare. Or, după cum au declarat mai mulți stagiari deveniți peste noapte membri, cei 240 au fost titularizați fără să fi depus un nou dosar care să solicite acest lucru. Situația nu ar fi fost, poate, atât de bizară dacă CUSR ar fi decis titularizarea tuturor stagiarilor. Numai că, parcurgând cele două liste, se observă că: au existat și stagiari care, în 2014, au devenit titulari urmând prevederile Statutului (adică depunându-și dosarul la Comisia de Validare); au existat stagiari cărora, deși și-au depus dosarul la Comisia de Validare, li s-a refuzat admiterea ca titulari; dintre stagiarii care nu și-au depus dosar, titularizarea devălmașă s-a realizat doar pentru unii, în timp ce alții au rămas în continuare cu statutul de stagiar. Întrucât toate aceste decizii par aleatorii, dacă nu chiar discriminatorii, vă solicităm, domnule Președinte al USR, să lămuriți public următoarele două probleme: (a) care a fost temeiul pentru care CUSR a decis titularizarea anumitor stagiari prin încălcarea Statutului (care prevede că admiterea ca membru titular al USR se face doar pe bază de dosar și doar de către Comisia de Validare)? (b) care au fost criteriile după care s-a decis titularizarea doar a anumitor stagiari? Considerăm că, răspunzând acestor întrebări, veți contribui într-o măsură semnificativă la contracararea vocilor care prezintă USR ca pe un sistem clientelar și discreționar.

 

5. În perspectivă, asemenea situații ar putea fi evitate într-o manieră extrem de simplă: dacă, urmând exemplul altor instituții democratice, USR va publica, de fiecare dată, pe site-ul său, procesele-verbale ale ședințelor Comitetului Director și ale Consiliului USR. Avantajele unei asemenea practici ar fi numeroase. Ajunge să enumerăm aici doar câteva:

(a) membrii Uniunii ar putea monitoriza astfel gradul de implicare al aleșilor lor și modul în care aceștia le reprezintă interesele;

(b) membrii USR ar înțelege mai bine temeiurile anumitor decizii, care altminteri le rămân uneori opace, în condițiile în care comunicatele transmise de conducerea Uniunii se caracterizează printr-un stil eliptic sau lipsit de claritate;

(c) membrii Uniunii se vor putea convinge astfel mai bine că la nivelul conducerii asociației sunt nu doar tolerate, ci chiar încurajate luările de poziție critice, problematice și „disidente”;

(d) în general, o asemenea transparență va promova imaginea USR ca instituție democratică și în afara breslei scriitoricești.

 

6. În aceeași ordine de idei, considerăm benefică informarea membrilor Uniunii cu privire la bugetul anual de venituri și cheltuieli al organizației din care fac parte. În condițiile în care cea mai mare parte a membrilor USR (în prezent, peste 2600, să ne reamintim) plătesc anual o cotizație de 100 de lei, credem că e important ca aceștia să fie corect informați cu privire la modul în care se cheltuiesc nu doar banii publici, ci și banii lor. Prin urmare, propunem ca, la sfârșitul fiecărui an, să faceți publice, pe site-ul USR, salariile sau indemnizațiile membrilor din conducerea USR, sumele alocate diverselor programe sau reviste susținute în mod direct de USR și alte categorii de cheltuieli (deplasări etc.). Totodată, considerăm că ar fi utilă o informare mai detaliată a membrilor cu privire la oportunitatea anumitor cheltuieli, nu doar sub aspect financiar, ci și sub aspectul rezultatelor și al impactului pe care acestea le au în beneficiul organizației. De exemplu, credem că e important să se arate că o activitate precum „Turnirul poeților” facilitează stabilirea de contacte și încheierea de parteneriate cu instituții similare din străinătate (asociații, reviste, edituri etc.) și că beneficiază de o mediatizare internațională – că, mai exact, ea reprezintă o activitate care, înainte de toate, servește scopurilor USR ca breaslă și nu rămâne un simplu pretext turistic de care conducerea Uniunii se servește în tentativa de a-și fideliza anumiți membri.

 

7. Nu în ultimul rând, vă propunem, domnule Președinte, o modalitate elegantă, democratică și statutară de a soluționa (cel puțin provizoriu) nemulțumirile din cadrul breslei. Nu ne iluzionăm că am putea atinge vreodată un consens deplin (care nici nu ar fi de dorit, în opinia noastră) cu privire la problemele care vizează activitatea Uniunii, dar nu credem că exagerăm nici dacă vă atragem atenția că în primul sfert al mandatului dv. actual (al treilea) ați provocat mai multe nemulțumiri decât în primele două mandate la un loc. Tocmai de aceea, vă propunem să convocați o Adunare Generală a USR, mai ales în condițiile în care aceasta nu a avut loc în 2013, deși era obligatorie, conform recent votatului Statut. În acest fel, vom putea discuta deschis cele mai importante probleme ale Uniunii și vom putea solicita un vot de încredere (sau contrariul lui) pentru dv. și pentru actuala echipă de conducere a USR. Ne veți arăta astfel – nu doar subsemnaților, ci tuturor membrilor și scriitorilor care sunt potențiali membri ai organizației – că, în ciuda tuturor luărilor de poziție din spațiul public care o prezintă drept o instituție anacronică, coruptă și solipsistă, Uniunea Scriitorilor e capabilă mereu să se reformeze și să fie acea instituție de interes public democratică și deschisă la dialog pe care ne-o dorim cu toții.

 

Semnatarii acestei scrisori (în ordine alfabetică) sunt:

 

  1. Radu Aldulescu
  2. Luminița Amarie
  3. Liviu Antonesei
  4. George-G. Asztalos
  5. Nicolae Avram
  6. Ștefan Baghiu
  7. Vasile Baghiu
  8. Flori Bălănescu
  9. Bianca Cernat
  10. Paul Cernat
  11. Rita Chirian
  12. Dan-Mircea Cipariu
  13. Dan Ciupureanu
  14. Ionel Ciupureanu
  15. Mariana Codruț
  16. Ștefania Coșovei
  17. Bogdan Crețu
  18. Dumitru Crudu
  19. Dan Culcer
  20. Sorin Despot
  21. Gelu Diaconu
  22. Andrei Dósa
  23. Rodian Drăgoi
  24. Horia Dulvac
  25. Emilian Galaicu-Păun
  26. Alex Goldiș
  27. Ioana Greceanu
  28. Mugur Grosu
  29. Florin Hălălău
  30. Dan Iancu
  31. Florin Iaru
  32. Diana Iepure
  33. Petru Ilieșu
  34. Doina Ioanid
  35. Claudiu Komartin
  36. Darie Lăzărescu
  37. Ștefan Manasia
  38. Daniel-D. Marin
  39. Alexandru Mica
  40. Dan Mihuț
  41. Anca Mizumschi
  42. Bogdan Munteanu
  43. Cristina Nemerovschi
  44. Ovidiu Nimigean
  45. Radu Nițescu
  46. Radu Părpăuță
  47. Cosmin Perța
  48. Lucian Perța
  49. Alexandru Petria
  50. Gabriel Pleșea
  51. Nicoleta Popa
  52. Valeriu-Mircea Popa
  53. Marius-Daniel Popescu
  54. Atila Racz
  55. Petre Rău
  56. Andrei Ruse
  57. Tatiana Segal
  58. Nicolae Silade
  59. Octavian Soviany
  60. Peter Sragher
  61. Amelia Stănescu
  62. Bogdan-Alexandru Stănescu
  63. Bogdan Suceavă
  64. Adrian Suciu
  65. Grigore Șoitu
  66. Cristian Teodorescu
  67. Andrei Terian
  68. Mircea Țuglea
  69. Andrei Țurcanu
  70. Alexandru Uiuiu
  71. Igor Ursenco
  72. Radu Vancu
  73. Lucian Vasilescu
  74. Ioan Vasiu
  75. Mihai Vieru
  76. Daniel Vighi
  77. Paul Vinicius
  78. Gelu Vlașin
  79. Daniel Vorona
  80. Yigru Zeltil
  81. Daniela Luca
  82. Matei Hutopilă
  83. Viorela Codreanu Tiron

PAŞTELE DE FOC 

Sărbătorile de Paşti vin întotdeauna cu bucurie pentru oameni, dar o întâmplare nemaiauzită a făcut să fie un Paşte de foc. Mi-a amintit-o un prieten din adolescenţă, care zilele trecute m-a sunat la telefon. Refugiat cu părinţii din Basarabia în comuna mea natală, mi-a povestit câte ceva din primele impresii despre oamenii Ţigăneştiului de Teleorman în mijlocul cărora poposiseră în preajma sfintelor Paşti. A fost impresionat de felul cum oamenii trăiau adânc o întâmplare cutremurătoare, chiar dacă trecuse mai mult de zece ani şi nici nu se întâmplase în satul nostru, ci la ceva distanţă, în comuna Costeşti din judetul vecin, Argeş. Imediat mi-am amintit, că în vara trecută şi eu auzisem un ecou al acestei îmtâmplări dăinuind peste două generaţii. Era un blestem al unei bărâne aruncat cu năduf vecinului de după gard cu care se afla în vrăşmăşie: „Dea Domnu` să trăieşti ca popa din Costeşti”. Astfel au reînviat povestirile auzite în copilărie despre acea terifiantă întâmplare. In 1930 ziarele vuiau anunţând o ştire care avea să îngrozească nu numai România, ci întreaga omenire. În ziua de 18 aprilie a ars biserica din comuna Costeşti împreună cu 118 suflete dintre care 100 erau copii. În acea zi, Vinerea Mare, peste sat se lăsase amurgul calm, fără să prevestească nimic rău. Viaţa pulsa în liniştea acestui senin al înserării de primavara. Suflarea satului, cu mic cu mare, după obiceiul străbun, cu haine noi, se pregătea să meargă la biserică, n-aveau cum să-si închipuie că în curând vor fi zguduiţi din temelii. Copiii, în mână cu o lumânare îmbrăcată în flori, păşeau cuviincios spre biserică, făra să-şi închipuie că aceşti paşii ii duc spre o moarte cumplită. Păşeau cu sufletul plin de bucurie că vor cânta Prohodul Domnului. Biserica din satul vecin, asemănătoare cu cea din Costeşti Biserica era mică şi veche de peste 200 de ani, construită din lemn, cu o intrare joasă, pentru care trebuia să te apleci ca să pătrunzi înăuntru şi cu uşă deschizându-se spre interior. În biserică, neputând încăpea toţi oamenii, au intrat numai copiii, înghesuindu-se cum au putut, iar cei mari au stat afara, cât mai aproape de biserică pentru a asculta Prohodul. Lumina nu putea pătrunde prin micuţele ochiuri de geam zăbrelite şi singura sursă de lumină era cea venită de la lumânari. O lumanare şi-a întins flacăra până la o coroană de celuloid. dascălul a stins-o cu palmele, dar o scânteie a urcat în pod şi în scurt timp, limbi de foc se înălţau uriaşe deasupra bisericii văzute şi de la 10 kilometri distanţă. A început un vacarm greu de închipuit în care ţipetele disperării erau înfiorătoare. La uşă s-a creat busculadă, copiii n-au mai putut ieşi, iar părinţii de afară, în marea lor disperare, bulucindu-se unii peste alţii, au blocat ieşirea. Au urmat scene apocaliptice. Părea că Iadul a coborât pe pământ. Văzduhul s-a umplut de ţipetele de groază ale părinţilor înnebuniţi de spaimă şi ale copiilor chemându-şi părinţii să-i salveze. Au rămas acolo înecându-se de fum, zbătându-se şi răcnind de durerea cărnii care sfârâia arzând. Vacarmul parcă a durat o veşnicie, dar în curând ţipetele copiilor au încetat, doar trupurile încă mai continuau să se zvârcolească în spasme. Mirosul de carne de om arsă a început să se răspândească pe mai mulţi kilometri. Într-o jumătate de oră focul mistuise totul. Când au venit peste doua ore pompierii din Piteşti au găsit un morman de corpuri încolăcite unele peste altele, care încă mai fierbeau în mistuirea jarului. Un singur tânăr a putut pătrunde înăuntru şi a povestit apoi grozăvia pe care a văzut-o, dar după două luni a murit şi el din cauza arsurilor. A descris imagini terifiante, copiii în chinurile flăcărilor, preotul încă viu, în picioare cuprins de flăcări strigând: „Doamne, Tu ai murit pe cruce, eu mor pe altarul Tau”. În dimineaţa următoare, la câteva ore după foc, preotul Dumitru Vişinescu, a fost găsit carbonizat. Sub braţele lui se afla unul dintre fiii săi, de 11 ani, pe care încercase să-l salveze din flăcări. Ca printr-o minune, Sfânta Evanghelie a fost descoperită întreagă, sub preot, fiind afumată doar pe margini. Preotul acesta L-a slujit pe Dumnezeu până în ultima clipă. Acum, Evanghelia se află la Muzeul Naţional. Copiii carbonizaţi, scoşi din cenuşă, au fost întinşi în curtea bisericii pe două rânduri la căpătâi cu părinţii lor, adevărate monumente ale durerii. Din presa vremii care ne-a lăsat mai multe mărturii, redau un scurt citat: „O femeie îşi pierduse toţi cei cinci copii ai săi. Aliniase cadavrele pe iarbă, în ordinea vârstei. Iaca pe Ancuţa, spunea ea, asta e Mărioara, el e Nicolae. Ancuţa nu avea cap, o bucată din şira spinării ieşea din gulerul bluzei. Marioara avea numai craniul. Nicolae avea ţeasta capului spartă, fără creier. Şi femeia se silea, în halucinaţia ei, să dovedească cu fotografiile aduse de acasă că aceia şi nu alţii sunt copiii ei”. Înmormântarea a avut loc în a doua zi de Paşti şi a fost susţinută financiar de autorităţi Multe zile au răsunat strigatele de jale ale întregului sat rămas fără copii, până când treptat oamenii s-au istovit plângând. S-a aşternut apoi o tăcere grea, apăsătoare şi orice activitate a încetat. Timp de mulţi ani, la Costeşti, horele satului sau cele tradiţionale în duminica Paştelui, nunţile sau alte petreceri s-au ţinut în satele vecine. E lesne de înţeles că această tragedie din Costeşti a făcut înconjurul pământului. Au venit ajutoare din toată ţara şi din întreaga lume. Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paşti să se facă pomenirea celor arşi în biserica din Costeşti. Pe locul tragediei s-a ridicat imediat o capelă, iar în 2003 s-a construit o biserică mică din piatră, iar locul unde a fost biserica de lemn este împrejmuit cu un gărduleţ. Dupa cinci ani oamenii aveau o biserica nouă şi încăpătoare. Astăzi sunt din ce în ce mai puţini oamenii care-şi mai amintesc această tragedie. Ar fi un mare păcat să lăsăm să cadă sub peceţile uitării această întâmplare care a atins fibra cea mai sensibilă din străfundul inimilor omeneşti, motiv pentru care am aşternut cu emoţie aceste rânduri. Închinându-le şi lor un gând, ne vom petrece Sfintele Sărbători ca în toţi anii în pace şi liniste, rugându-ne ca Cel de Sus să ne fereasca de urgii care pot veni şi din senin şi trimiţând o urare creştinească tuturor semenilor noştri:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Anunțuri

4 gânduri despre „Materiale de la autori”

  1. Petre Crăciun lansează volumul ”Cu Andersen în Regatul Poveștilor”, la sediul ICR

    Miercuri, 10 iunie 2015, orele 17.00, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului pentru copii ”Cu Andersen în Regatul Poveştilor”, de Petre Crăciun, Editura Zorio 2015 (ilustraţii de Anca Smărăndache).Va fi o lansare de carte cu prilejul căreia vor vorbi mai mult copiii. Participă elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 103 din Capitală (profesor Tinela Piţuru), care vor interpreta fragmente din volumele ”Cu Andersen în Regatul Poveştilor” şi ”Fetiţa din Floare”, iar elevele Raluca Georgescu (Şcoala nr. 80 ) şi Maria Ruxandra Popescu (Şcoala nr. 149) care au citit deja volumul, ne vor oferi un rezumat al cărţii. Elevele Petre Andra şi Precup Andrada, de la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti (profesor Carmen Avramescu) vor oferi asistenței două piese muzicale pentru copii. Actorul Toma Vasile, din Giurgiu, va lectura un fragment din noua carte a autorului.

    Evenimentul va avea loc sub egida Filialei Literatură pentru copii şi tineret a U.S.R., fiind prezent, pentru a ne încuraja la lectură, preşedintele Filialei, scriitorul Victor Gh Stan.

    În finalul întâlnirii vor fi premiate lucrările la concursul de desene inspirate din basmul ”Floarea Înţelepciunii şi Iarba Puterii”, de Petre Crăciun, iniţat de portalul Literatură Copii cu prilejul Zilei Copilului.

    Vor fi prezenţi, de asemenea, şi alţi elevi din capitală, scriitori, cadre didactice. Toţi copiii prezenţi vor primi din partea editurii certificate de ”Ambasadori ai poveştilor scrise şi nescrise”.

    Subiectul cărţii: Mai mulţi copii din România (Petruţ, Tudor, Giulia şi micul Robert) se trezesc într-o dimineaţă vorbind într-o limbă necunoscută. Părinţii intră în panică şi află, cu stupoare, că cei mici vorbeau limba daneză. Această senzaţională întâmplare se petrece în ziua de 2 aprilie, atunci când s-a născut Hans Christian Andersen. Vă întrebaţi, desigur, de ce s-a petrecut acest lucru: pentru că toţi iubeau basmele marelui povestitor, motiv pentru care părintele Soldăţelului de plumb a decis să îi invite în Regatul Iubitorilor de Poveşti, pentru a deveni ambasadori ai săi şi ai celorlaţi autori.

    Volumul deschide un amplu ciclu de aventuri în Regatul Poveştilor, avându-i ca eroi pe Petruţ, Tudor, Giulia şi micul Robert.

    *

    Petre Crăciun este membru al Filialei Literatură pentru copii şi tineret a U.S.R, iar unul dintre volumele sale, Basme, a primit Premiul Cartea Anului în 2014 din partea Uniunii Scriitorilor. Autorul este iniţiatorul portalului Literatură Copii (www.literaturacopii.ro), singura publicaţie online dedicată în mod exclusiv creaţiilor literare pentru copii sau scrise chiar de copii. Este autorul a 11 volume pentru copii şi deţine calitatea de preşedinte al jurului celui mai prestigios concurs de literatură pentru copii – ”Tinere condeie”- organizat din 1967 de Ministerul Educaţiei (49 de ediţii).

    http://www.literaturacopii.ro

    http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/cu-andersen-in-regatul-povestilor-un-volum-de-petre-craciun-ce-va-fi-prezentat-de-copii-la-sediul-icr.html

    Apreciază

  2. Prezent în cele mai importante reviste de specialitate, la toate târgurile de carte și vechi colaborator al platformei AgențiadeCarte.ro, criticul literar Felix Nicolau a răspuns câtorva întrebări adresate de Dorina Cioplea. Ce și cum este cu critica literară, mai ales în România contrastelor, cine și de ce mai citește, cum e cu moda între scriitori dar și între cititori… Despre toate astea dar și mai mult de atât puteți citi în interviul de mai jos.

    Prin natura ocupației tale, ești la curent cu toate noile apariții editoriale, fie că ți le procuri singur sau ți le trimit chiar autorii sau editurile la care apar. Dar, spune-mi, ce citește un critic literar în timpul liber?

    Cum să zic – un critic literar de felul meu nu are niciodată timp liber, sau îl are mereu liber. Şi atunci el citeşte din toate domeniile, inclusiv din astrofizică, şi mai cu seamă în limbi străine. Ceea ce e destul de trist, pentru că aşa niciodată nu mă voi hiperspecializa, deci nu voi ajunge academician, deci nu voi primi burse, sponsorizări, temenele, casă de protocol şi mai ştiu eu ce alte năzbâtii.

    Dincolo de criteriile de valoare, care sunt micile tale plăceri vinovate, din punct de vedere literar?

    Plăcerile mele vinovate sunt cărţile de mainstream, alea afectate şi ţepene, pline de ifos cultural, mai cu seamă cele de poezie. Ştiu că n-ar trebui să-mi pierd viaţa cu ele, dar sunt un om slab şi mă risipesc.

    Întrebat fiind despre libertate, ai spus că te simți liber doar în pădure (am citit pe blogul tău http://felixnicolau.blogspot.ro/). Eu vreau să știu unde te simți liber să citești și doar să citești.

    Exact unde se simţea liber şi Leopold Bloom. Te închizi, apele şuşotesc, gresia e impecabilă ca un ambasador la papion. În plus, auzi şi mai bine certurile din casele vecinilor, bănuiesc că datorită coloanei blocului.

    Cum scoți criticul din cititor? Dar scriitorul? (tot din cititor) Ai vreun ritual de purificare înainte de lectură?

    De fapt, lectura e ritualul meu de purificare şi de încălzire. Nu pot scrie un rând dacă mai întâi nu am citit barosan. De asta nici nu mai apuc să scriu, uneori, căci intervin treburi şi rămân în urmă cu cititul. Asta în pofida faptului că unii zic că scriu mult. Scriu constant doar cronică literară şi articole academice, pentru că mi se cer, însă proză nu am mai scris de 4 ani, de exemplu.

    Din păcate, nu mai reuşesc să scot criticul din cititor. Mi-e de ajuns să văd o pagină dintr-o carte ca să-mi dau seama cum stăm. Câte lucidităţi, atâtea drame, nu?

    Și acum, ca în bancul cu elefantul din frigider, spune-mi cum ai băgat scriitorul și criticul în cititor și pe la ce vârstă te-ai apucat de o asemenea năzbâtie. Nu e înghesuială, uneori, acolo în tine?

    Pe critic l-am băgat târzior, cred că în jur de 30 de ani, însă e drept că mereu am fost un pasionat cârcotaş. Cât despre scriitor, ca tot românul, adică poet, mi-a fost mai greu să-l scot din cititor. Asta e marea problemă. Să nu mă întrebi când am şi început să înţeleg ce citesc, că e mai ruşinos. Acum sunt în faza în care chiar încerc să aplic ce citesc. Sper să nu crap înainte să aplic puţin din Bacovia. Înghesuiala s-a produs din momentul în care mi-am cumpărat sintetizator şi am început să iau lecţii de pian, abia.

    Nu cu mult timp în urmă, în mediul virtual s-a răspândit un fel de leapșa literară, preluată imediat de unii și contestată de alții, care se referea la o listă personală de lecturi fundamentale. Contează ce citesc ceilalți?

    Ai văzut cum am răspuns eu la leapşa literară? Apoi la cea muzicală? Pentru un literat profesionist contează ce citesc alţii, căci e o lume de preţioase ridicole; însă doar ca orientare în societate. În rest, eu citesc în dezmăţurile mele şi în milioane de direcţii, fără să şi declar public asta (decât întrebat de tine), căci nu văd niciun merit în aşa ceva. O fac pentru mine, din varii motive, şi nu văd de ce i-ar interesa pe alţii asta ori de ce mi s-ar decerna o medalie pentru că citesc.

    Răspunsul meu la leapşa cu pricina arăta cam aşa:
    1. Alina Darap – Hai nană la Feregoasa
    2. Cristina și Georgel Cochină – Neică hoţ de inimioare
    3. Cristina Simion -Am trei mândre într-un judetz
    4. MARIUS DE LA FOCȘANI ȘI GEORGE NICOLOIU – TRAGE SOACRA LA MĂSEA
    5. BOGDAN DE LA PLOIEȘTI – DEASUPRA LA LUME
    6. FLORIN SALAM & SORIN TALENT – PREZENTAREA BOMBEI LA MADRID
    7. Fly DJs ft Alessia – Dubai ay ay!
    8. Nicolae Glib – Hai la joc, picioare moi
    9. Paraziții – Bot în bot cu-o lepră mică
    10. M.Loga – Jură neică mustăcios (nicio aluzie la Cărtărescu)

    În principiu putem trăi, mânca, dormi, procrea, merge la serviciu și fără critici literari. Și totuși, ca unul dintre ei, care crezi că e rolul criticului literar în natură, de-a lungul și de-a latul timpului?

    Cred că rolul criticului literar în natură s-a modificat de-a lungul vremurilor, aşa cum şi natura s-a modificat. În mod normal, criticul ar trebui să evidenţieze valoarea, dar şi să lărgească gustul public, să descurajeze prăbuşirea în admiraţie de sine a veleitarilor, dar şi isteria snobilor. Criticul nu este doar o verigă între scriitori şi public, ci şi un formator al celor două categorii. Că adesea el este, de fapt, un deformator, e altă mâncare de peşte.

    ”Toți se pricep la fotbal și la politică”, nu? Eu aș extrapola și aș băga în aceeași categorie și arta, literatura, muzica și cam toate lucrurile despre care, de fapt, majoritatea oamenilor nu au o părere legitimă de spus. Cum e să ai dreptul să comentezi munca altuia?

    Clar în muzică nu ne pricepem – îţi spun eu, care predau şi la Conservator şi mă fac constant de râs cu cunoştinţele mele muzicale. De asta vreau să iau lecţii de pian, cu teorie şi tot tacâmul. Şi în celelalte arte e cam la fel. Ceea ce este trist e că mulţi scriitori nu prea au habar de literatură ca teorie şi istorie literară. Scriu după ureche şi mode. De asta şi literatura a ajuns atât de plictisitoare – mai ales cea mainstream – pentru că trăim o frenezie a imitaţiei.

    Stând departe de domeniile ”fierbinți” (cum ar fi politica), cel puțin din exterior viața ta pare pașnică, boemă. Cât de periculos trăiești, de fapt, în postura de critic literar român și cât de bine ancorat ești în realitatea socială?

    Chiar atât de departe de politică nu stau, în sensul că înţeleg funcţia mea de intelectual cam cum o pricep şi Edward Said ori Noam Chomsky: respectiv să critic încălcările libertăţilor cetăţeneşti, devierile sistemului înspre manipulare ordinară, precum şi distrugerea planetei. Am ieşit de multe ori în stradă când am considerat că a fost cazul. Faptul că nu se prea ştie nimic despre chestiile astea consider că este un semn bun, faţă de acţiunile aşa-zis altruiste ale unora, care s-au bătut apoi cu cărămida în piept până şi-au rezolvat o sinecură, ceva. Ar trebui să ne declanşeze alarma interioară orice gest frumos comis în prezenţa surlelor şi a trâmbiţelor (televiziunea, Facebook-ul etc).

    Când sau cum te vei lăsa de scris și citit?

    Tătucul promoţiei nouăzeciste, Cristian Popescu, spunea că scopul oricărui scriitor este să ajungă la nivelul la care se poate lăsa de scris. Promit să mă las de scris în momentul în care nu mi se va mai solicita vreun material spre publicare. O solidă credinţă a mea este că literatura şi-a pierdut cititorii din cauza celor care nu se pot lăsa de scris, care o fac la modul maniacal. Cum spunea Florin Iaru la o citire recentă: poet eşti în tinereţe, atunci ai vână etc. L-am întrebat – şi cum vă simţiţi scriind poezie la 60 de ani?

    Dorina CIOPLEA

    foto: George FLOAREA

    vizualizari: 984

    Apreciază

  3. PASTELE EVREIESC SI PASTELE CRESTIN

    Pastele este o sarbatoare pe care o intalnim atat la crestini, cat si la iudei. Crestinii prin Paste sarbatoresc Invierea lui Hristos, iar evreii eliberarea din robia egipteana. Spre deosebire de Pastele crestin care este praznuit obligatoriu duminica, Pastele evreiesc poate fi sarbatorit in orice zi a saptamanii.
    Pastele evreiesc. Pastele evreiesc (Pesah) s-a celebrat pentru prima oara chiar in seara ce a precedat iesirea din Egiptul in care evreii au fost robi timp de 430 de ani. Pentru aceasta sarbatoare, evreii sacrifica un miel, perfect sanatos, intre orele 15.00 si 17.00. Este fript in intregime si se consuma cu paine nedospita si cu verdeturi amare. Sangele mielului simbolizeaza eliberarea de pacate, iar verdeturile amare – viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene. Pentru aceasta sarbatoare, evreii au mijlocul incins cu o centura, incaltaminte in picioare si un toiag in mana (Exod 12, 11).Tot de sarbatoarea Pastelui tine si consumarea azimei (paine nedospita cu aluat sau drojdie). Aceasta este consumata timp de sapte zile. Azima este simbolul robiei, semnul mizeriei pe care au indurat-o ca robi la egipteni. Daca cineva nu putea participa la sacrificarea mielului pascal, era obligat sa indeplineasca acelasi ritual o luna mai tarziu, la aceeasi data. Cel care refuza sa tina acesta sarbatoare era exclus din comunitate prin lapidare (Numerii 9, 13). Cina de Paste consta din miel fript, ierburi amare si patru pahare de vin. Masa era stransa inaintea celui de-al doilea pahar de vin. Urma un dialog intre tata si fiu despre eliberarea evreilor din robie. Apoi erau aduse vasele cu mancare si se canta o parte din Hallel si se bea al doilea pahar de vin. Dupa frangerea painii, era baut al treilea pahar de vin. Se termina de cantat ultima parte din Hallel si se bea cel de-al patrulea pahar de vin. In vechime, pastorii evrei foloseau sangele animalelor jertfite primavara, in noaptea cu luna plina, pentru a stropi intrarea cortului in care locuiau, pentru a fi paziti de duhurile necurate. Mai tarziu, odata cu sacrificare mielului pascal, evreii vor unge pragurile caselor cu sangele mielului sacrificat. In cartea Misna, in partea care poarta denumirea Pesahim, ne este descris modul in care serbau iudeii Pastele, in ultimele zile ale templului lui Irod. Din aceasta carte aflam ca mieii erau sacrificati in curtea exterioara a templului. Preotii erau aliniati pe doua randuri. Pe un rand preotii aveau un lighean de aur in mana, pe celalalt rand, preotii aveau un lighean din argint. In aceste ligheane era strans sangele mieilor sacrificati. Ultimul preot din rand avea datoria de a stropi altarul cu sangele adunat. Pastele la evrei se celebreaza timp de opt zile, in perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele si ultimele doua zile impun respectarea stricta a regulilor religioase.
    Pastele crestin. Daca pentru evrei Pastele este trecerea de la robie la libertate, pentru crestini Pastele este trecerea de la moarte la viata. Sinaxarul din Sfanta si Marea Sambata, arata ca in aceasta zi „praznuim ingroparea lui Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul omenesc fiind chemat din slabiciune, a fost mutat la viata vesnica”. In crestinism mielul este Hristos, iar prin sacrificiul Sau, aduce vindecare firii omenesti de neascultarea si infranarea care au facut posibila despartirea de Dumnezeu. In Denia Prohodului se spune: „Coasta Ti-au impuns, mainile Ti-au pironit, Stapane si cu rana Ta din coasta ai vindecat neinfranarea mainilor stramosilor”.
    Hristos la Cina cea de Taina a dat un nou continut painii si vinului: le-a transformat in Trupul si Sangele Sau. Asa putem intelege ca Pastele iudaic a fost o prefigurarea a Pastelui crestin. Astfel, Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa serbam Pastele intr-o noua perspectiva: „Iata Hristos, Pastele nostru, S-a jertfit pentru noi; sa praznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimile curatiei si ale adevarului” (I Cor. 5, 7-8). Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile, era o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si se ofera ca hrana pentru viata vesnica. Lumina Sfintelor Pasti este o pregustare a luminii din Imparatia cerurilor. Nu-i intamplator ca in seara Sfintelor Pasti, in toate lacasurile de cult sunt stinse toate lumanarile. Spatiul intunecat simbolizeaza iadul in care S-a pogorat Hristos. Mantuitorul este simbolizat de candela care ramane aprinsa pe Sfanta Masa din Sfantul altar. Cand preotul aprinde lumanarea de Paste din aceasta candela, da marturie despre faptul ca Hristos a biruit moartea. Chemarea „Veniti de primiti lumina” este chemarea de a trece de la moarte la viata.

    Amelie T.

    Apreciază

  4. Dacă vă vine greu să triiteţi materialele pe adresa redacţiei, sunteti invitaţi să postaţi aici noutăţi, mai ales poezie – cu numele real şi un scurt CV.

    Vă mulţumesc şi vă aştept,
    Viorela Codreanu Tiron

    null

  5. Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s