În ziua de 27 aprilie, 2015, ĩntr-o dimineaţǎ ĩnsoritǎ de primǎvarǎ, ĩn acel colţ de rai de la Port-Cetate, pe malul Dunǎrii, a plecat din aceastǎ viaţǎ profesorul Albert Kovács. Cu abnegaţie şi devotament şi-a ĩmplinit vocaţia de literat, savant şi creator, a fondat şi a condus pânǎ-n ultima clipǎ a vieţii Societatea Dostoievski din România şi Fundaţia culturala Est-Vest, care, ĩn cei douǎzeci de ani de existenţǎ a reunit scriitori, artişti şi savanţi din lumea ĩntreagǎ, organizĩnd simpozioane de ĩnaltǎ ţinutǎ academicǎ şi tipǎrind ĩn editura fundaţiei multe cǎrţi valoroase de istorie şi hermeneuticǎ literarǎ.
A murit liniştit şi demn, demn precum a şi trǎit.
Ceremonia funerarǎ s-a oficiat ĩn ritul protestant-calvinist. În oraţia funebrǎ pastorul maghiar s-a dovedit a fi un bun cunoscǎtor al cǎrţilor profesorului Kovács, scrise atât ĩn românǎ cât şi ĩn maghiarǎ. Spusele sale recomandau teologul de solidǎ culturǎ, dar şi pe omul sensibil, subtil şi profund. Cuvântul poetului Mircea Dinescu [ginerele profesorului Kovács] a fost, ca de obicei, sclipitor şi inteligent, plin de dragoste şi admiraţie sincerǎ pentru personalitatea ieşitǎ din comun a defunctului. Muzica – vechi litanii maghiare şi psalmi- a fost minunatǎ. La fel dangǎtul clopotelor, care bǎteau ĩndelung pentru a vesti trecerea lui ĩn lumea cealaltǎ..L-au ingropat pe Albert, conform dorinţei sale, ĩn inima Transilvaniei, ĩn satul sǎu natal Ceuaşul de Câmpie [Mezocsávás], lângǎ biserica din sat, construitǎ ĩn secolul al XVI-lea.
În ultimele zile lucra la douǎ cǎrţi, ĩn care sunt incluse şi momente autobiografice; una este redactatǎ ĩn limba românǎ, cealaltǎ ĩn limba maghiarǎ. Le vor finaliza copiii- Andrei Kovács şi Maria Dinescu.
Noi, cei apropiaţi, prieteni şi discipoli, nǎdǎjduim sǎ vedem traducerea rusǎ şi editarea ultimei sale opere de valoare, dedicate şederii ĩn România a tânǎrului sublocotenent, contele Lev Tolstoi ĩn Anno Domini1854 şi ecourilor operei tolstoiene ĩn critica literarǎ româneascǎ. La aceastǎ operǎ a lucrat cu ardoare şi i-a fost dat sǎ se bucure imens când cele douǎ volume au vǎzut lumina tiparului.
Prezenţa rudelor şi a prietenilor, mesajele ce continuǎ sǎ soseascǎ din toata lumea nu pot fi comentate; se poate doar spune cǎ, dacǎ o micǎ parte din aceste cuvinte s-ar fi rostit ĩn timpul vieţii lui i-ar fi alinat şi i-ar fi luminat trudnicul lui drum prin viaţǎ. Dar el era un om delicat şi afectuos şi intuia dragostea si ataşamentul semenilor chiar şi când nu erau exprimate ĩn cuvinte.
Pentru profesorul Kovács munca nu se termina niciodatǎ, pentru el munca era o terapie aducǎtoare de fericire. Mai presus de orice a iubit literatura, arta şi ştiinţa universalǎ,. Urmǎrea cu ĩnfrigurare tot ceea ce se ĩntâmpla ĩn lume şi fǎcea tot ce-i stǎtea ĩn putere sǎ contribuie la unirea spiritualǎ a culturii europene, la pǎstrarea valorilor integrale ale umanitǎţii.
Membrii Asociatiei Dostoievski din România

In memoriam Albert Kovacs

 

A plecat dintre noi Albert Kovacs, unul dintre cei mai iluştri cunoscători şi iubitori ai operei lui Dostoievski. Născut în 1923, a traversat o perioadă dificilă, dar a rămas mereu cu fruntea sus. Unii nu l-au iubit, alţii l-au admirat, dar Albert Kovacs a fost un consecvent istoric, critic şi teoretician literar, care nu s-a abătut de la misiunea sa. Din 1968 a intrat în societatea Dostoievski, unde a lucrat şi al cărei preşedinte a devenit după 1990. El a înţeles cel mai bine sintagma celebră, aceea că frumosul va mântui omenirea. De aceea aplecarea sa din ultima perioadă a vieţii asupra esteticului reprezintă un fapt de la sine înţeles.
S-a ocupat în egală măsură de Cehov, Leonid Andreev, Gorki, Mihail Bulgakov. Având sânge maghiar, a fost interesat şi de prezenţele avangardismului în literatura Ungariei, bunăoară la Ady Endre, cel mai mare poet al vecinilor noştri.
Albert Kovacs avea un zâmbet subtil ironic, inconfundabil. Pentru el, evenimentele care au răscolit ţara după 1989 erau cumva previzibile. Nu şi-a făcut iluzii, dar în egală măsură nu era un deziluzionat. L-a salvat ataşamentul faţă de cultură şi faţă de autor, pe care l-a respectat cel mai mult. A polemizat cu aceia care vedeau în Dostoievski un scriitor primitiv, lipsit de fineţe literară. Psihologia nocturnă a marelui rus este doar una din vocile sale, deoarece Dostoievski era înzestrat şi cu mult umor.
Atras de teoria lui Bahtin, Albert Kovacs şi-a construit opera critică pe un principiu ferm: acela al apărării polifoniei româneşti. Un romancier autentic nu reprezintă o singură voce, ci o multitudine. Unii l-au criticat pentru că şi-a luat doctoratul la Moscova, considerându-l apropiat valorilor de supremaţie sovietică. Albert Kovacs, însă, a văzut în marele şi periculosul nostru vecin acea mare cultură care nu a avut şi nu are nici o legătură cu imperialismul profan.
Plecarea sa dintre noi, aproape o dată cu aceea a lui Ovidiu Drimba, semnifică o despărţire de cărturarii trecutului căruia prezentul încearcă să-i opună rezistenţă, de cele mai multe ori cu mijloace îndoielnice.
Îl salutăm pe ultimul său drum fără să spunem să-i fie ţărâna uşoară, ci doar cerul de la Răsărit să-l lumineze într-o lungă călătorie, la capătul căreia va atinge limanul de linişte şi de frumuseţe visat toată viaţa.

Anunțuri