Etichete

 / 31 MAI, 2015

obor 9Orășenii au cam uitat se inseamnă Rusaliile, ce prilej de bucurie era altădată. Sărbătoarea s-a pierdut. In copilăria mea petrecută în Obor în săptămînile de dinaintea Rusaliilor era mare sărbătoare, cînd se ținea și tîrgul din Obor, Moșii adică. Între timp Rusaliile au devenit prilej pentru diverse alte tirguri improvizate prin diverse intersecții, cartiere etc, prilej pmosi obor 8entru panotaje, benere, vitrine. Comersanții întrețin amintirea sărbătorii, firește nu din evlavie, din respectul tradițiilor, ci pentru a-și mări profitul. E și ăsta un un motiv cara împinge lucrurile inainte, de ce nu. La sate, da, mai există amintirea Rusaliilor. Aici semnificația religioasă nu scapă. Sufletele moșilor, adică ale morților, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii și se întorc printre cei vii chiar în duminica de Rusalii. Pentru a fi primiți cum se cuvine casele se impodobesc frumos, se face curățenie, apar flori peste tot. Acum se joacă și călușul care are o semnificație profund religioasă, uitată și ea.

mosi obor 2Duminica de Rusalii cade la 50 de zile după Paști. În calendarul ortodox, este ziua cind Duhul Sfint pogoară asupra apostolilor. E și ziua cind s-a format prima comunitate creştină. Ziua cînd s-a intemeiat Biserica Creștină. I se mai zice „Cincizecimea” ( îmi place cuvîntul) sau Duminica Mare, atunci cind apostolul Petru a vorbit, convertind la creştinism 3.000 de necredincioși. Este și motivul pentru care de Rusalii se înregistrează cele mai multe botezuri. Famiile se îngrămădesc în biserici să își boteze copiii, dată fiind semnificația deosebită a zilei, sperînd să dea o protecție în plus copiilor lor în viață.

mosi obor 1Pină în Rusalii se ţin Moşii. Este tîrgul cel mare care se ține o dată pe an. Vin cu mărfurile lor negustori cu de toate, vite, căruțe, de-ale mîncării, băutură, scule. Poți cumpăra orice pentru gospodărie la preț bun. Vin și saltimbanci, scamatori, clowni, dresori de animale, etc care distrează lumea care se înghesuie ca niciodată.

Dar toate astea sunt o amintire. Oborul în aceste zile, are o înfătișare banală, fără nimic special. Și tîrgul dar și marea sărbătoare religioasă a Rusaliilor au dispărut sub tăvălugul vieții moderne din aceste locuri. Totuși azi bisericile sunt pline…

STELIAN TĂNASE

PS Week-end-ul viitor (5-7  iunie) este Tîrg de antichități, vechituri și brocantă la Obor. Lume, lume…

******

RUSALIILE 2015. La 50 de zile de la Invierea lui Iisus Hristos, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. De aceasta mare sarbatoare se leaga multe traditii si obiceiuri.

In noapte de Rusalii nu este bine sa dormi sub cerul liber sau sa te duci la fantana, deoarece pot sa cazi prada farmecelor ielelor, in caz ca le surprinzi dansul.

De asemenea, nu este bine ca noaptea sa te prinda la rascruci de drumuri, la marginea padurii, in munti si pe malul apelor, pentru ca exista sanse mari sa dai peste Hora Ielelor.

Nu te urca in pomi, nu te duce in locuri inalte si nu calatori departe de casa. Superstitiile spun ca cei care fac acest lucru ar trebui sa poarte pelin la brau sau in san, pentru a se proteja de mania Ielelor.

Nu te certa cu nimeni, pentru ca poti atrage atentia Ielelor asupra ta, ceea ce iti va provoca necaz.

De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamani, nu este bine sa culegi plante tamaduitoare.

Rusaliile sunt zane ale apelor, astfel ca nu este bine sa inoti sau sa te speli.

Alte superstitii si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncesti in aceasta perioada, pentru ca zanele se infurie pe cei ce nu le respecta si nu sarbatoresc aceasta ocazie.

Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstitii si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curand de oameni, in special de catre cei care locuiesc in mediul rural.

De Rusalii oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar. Tot de Rusalii in unele regiuni se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative. Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinsi de Rusalii, este jocul calusarilor. E un moment in care crestiinii sfintesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare. Ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sarbatoare. Se crede ca teiul fereste gospodariile de grindina sau de duhurile rele ale zanelor si de aceea flacaii le aduc din paduri dupa care se sfintesc la Biserica, iar credinciosii le iau acasa si le pun la icoane.

Tinerii si tinerele ce urmeaza sa se casatoareasca impletesc coronite din spice de grau si flori de camp pe care le poarta in ziua cununiei. Spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei. In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerele vacilor pentru a spori laptele. Tot acum femeile fac descantece impotriva Ielelor. Se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.

Anunțuri